Grupuri de cercetare

Accesează informații despre centrele de cercetare, grupurile și/sau echipele de cercetare din facultatea noastră.

Centrul de cercetare 06 EBIOTEFA

Eco-biotehnologii şi Echipamente în Alimentație şi Agricultură

1. Introducere

Administrativ, Centrul EBIOTEFA aparține Facultății de Alimentație şi Turism, fiind arondat în Departamentul de Inginerie şi Management în Alimentație şi Turism, iar ca strategie a cercetării în Universitatea Transilvania. Ca locație, este încadrat în ICDT - Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania / Campus GENIUS - Laborator 10.

Centrul 06 - EBIOTEFA activează în domeniul interdisciplinar « Agricultură, biotehnologii, alimente şi dezvoltarea turismului » şi are ca misiune cercetarea de excelentă, certificarea şi omologarea pe direcția bioproceselor agro-alimentare şi de prototipare, optimizare şi realizare, produse high-tech, bioalimente şi a echipamentelor aferente, abordând problematica prin metodele biotehnologiilor ecologice (eco-biotehnologii).

Specificul cercetărilor Centrului este axat pe studiul alimentelor proiectate în baza eco-biotehnologiilor, şi anume cele din grupa alimentelor sanogene (alimente fucționale, nutraceutice, suplimente etc.) sau din grupa alimentelor compozite (preparate din gastronomia clasică sau cea de excelență). În acest sens este vizată valorificarea biodiversității, în special de orgine vegetală, prin metode biologice şi biotehnice, dar şi prin procese tehnologice tradiționale nepoluante şi nedistructive din domeniul agro-alimentar. Sunt abordate problematicile privind randamentul şi mentenanța utilajelor şi instalațiilor specifice domeniului agro-alimentar.

Centrul deține spații de lucru prevăzute cu echipamente pentru analize fizico-chimice, necesare prototipării alimentelor proiectate şi pentru domeniul siguranței alimentare. Cercetările de optimizare şi inovare ale sistemelor tehnice din domeniul agro-alimentar se realizează pe standuri experimentale interconectate cu aparatura de măsură şi control. Toate acestea se derulează în două module de lucru ale Centrului EBIOTEFA:

  • Secția I - Eco-biotehnologii în agro-turism şi alimentație publică
  • Secția II - Eco-biotehnologii şi sisteme tehnice în industria alimentară şi siguranța alimentelor.

Strategia de cercetare aplicată şi preconizata a se dezvolta în cadrul instituțional, oferit de Centrul EBIOTEFA, prevede două programe complexe, cu direcții punctuale bazate pe infrastructura existentă:

I. PROGRAM DE DEZVOLTARE A ECO-BIOTEHNOLOGIILOR AGRO-ALIMENTARE

  1. Dezvoltarea unor tehnologii de extracție a compuşilor bioactivi din resurse vegetale
  2. Inovare de produse şi preparate alimentare sanogene

II. PROGRAM DE EFICIENTIZARE ŞI VALORIFICARE A PRODUCȚIEI AGRO-TURISTICE PRIN TEHNOLOGII ŞI ECHIPAMENTE ADECVATE

  1. Dezvoltarea unor tehnologii şi echipamente de procesare optimizată agro-alimentară
  2. Dezvoltarea sistemelor de expertizare şi analize tehnice în domeniul complex al alimentației şi industriei turismului

Cercetările sunt susținute în conformitate cu programele şi strategia stabilită, prin cercetătorii Centrului, cercetătorii post-doc şi doctoranzii, împreună cu cadrele didactice arondate la Facultatea de Alimentație şi Turism. În cadrul Centrului, pentru partea de cercetare tehnlogică sunt dezvoltate teme de doctorat din cadrul domeniului Inginerie şi Management, iar pentru partea de cercetare a sistemelor tehnice se derulează teme din cadrul domeniului de doctorat Inginerie mecanică.

Din perspectiva liniilor de finanțare a cercetării, activitatea Centrului de cercetare Eco-biotehnologii şi Echipamente din Alimentație şi Agricultură (EBIOTEFA) se desfăşoară prin proiecte în cadrul domeniului de vârf al biotehnologiilor ecologice şi al optimizării echipamentelor aferente, cu aplicații în sfera cuprinzătoare a alimentației şi a producerii de alimente agricole, reprezintă aspectele de referință pentru activitatea de cercetare a centrului. Ele sunt pe direcția ideii de "Siguranța și securitatea alimentară" („food safety and security”), precum şi de "Dezvoltare a descoperirilor tehnologice în produse viabile, cu potențial comercial real" („develop their technological breakthroughs into viable products with real commercial potențial”), ca aspecte importante în Programul-cadru al UE pentru cercetare și inovare - ORIZONT 2020 (The EU Framework Programme for Research and Innovation - HORIZON 2020).

De asemenea, activitatea de cercetare a Centrului EBIOTEFA se desfăşoară în principal pe baza granturilor încheiate cu Ministerul Educației şi Cercetării, precum şi a contractelor încheiate cu alte unități de cercetare şi producție din țară şi străinătate, obiectivul principal fiind acela de a promova rezultatele cercetărilor fundamentale şi aplicative pe direcția bioproceselor agro-alimentare şi de prototipare de alimente funcționale şi sanogene (suplimente alimentare, bioalimente, energizante s.a.) şi de optimizare a utilajelor şi echipamentelor aferente noilor tehnologii agro-alimentare. De asemenea, se fac cercetări pe o serie de teme necontractate, organizându-se experiențe prin finanțare proprie, între care şi cele care stau la baza unor teze de doctorat.

2. Misiune

Cercetarea de excelență, certificarea şi omologarea pe direcția bioproceselor agro-alimentare şi de prototipare, optimizare şi realizare produse high-tech bioalimente şi a echipamentelor aferente, abordând problematica biotehnologiilor ecologice (eco-biotehnologii).

Dintre obiectivele activității de cercetare a Centrului EBIOTEFA menționăm:

  • Valorificarea resurselor naturale agro-silvice şi realizarea de bioproduse alimentare pentru creşterea calității vieții;
  • Certificarea şi omologarea bioproceselor, a echipamentelor specifice şi a bioproduselor, privind calitatea nutritivă, biologică şi toxicologică a alimentelor şi suplimentelor nutritive, precum şi a sistemelor de management şi servicii, inclusiv pe linia gastronomiei şi dezvoltării turismului;
  • Formare profesională, consultanță şi diseminare a informației prin cursuri de master de cercetare, dar, mai ales, prin cercetare doctorală şi post-doctorală (prin PROGRAMELE DE STUDII ale Facultății de Alimentație și Turism).

Deschiderea de viitor: este direcționată spre dezvoltarea unor tehnologii de extracție, pe inovarea de produse şi preparate alimentare sanogene, pe optimizarea echipamentelor de procesare agro-alimentară şi pe dezvoltarea sistemelor de expertizare şi analize tehnice în domeniu, inclusiv pe direcția dezvoltării montanologice şi a biodiversității, în colaborare cu Academia Romană.

3. Direcții prioritare de cercetare

În tabelul următor se prezintă în sinteză domeniile ştiințifice şi disciplinele aferente abordate în activitatea de cercetare a Centrului de cercetări EBIOTEFA:

SPECIFICARESTADIUL ACTUALTENDINȚE ŞI DIRECȚII DE DEZVOLTARE
 Domenii de cercetare fundamentală Biochimie, Ecologie, Genetică Biotehnologii agro-alimentare Inginerie mecanică agro-alimentară, Termotehnică  Eco-biotehnologii, Nutrigenomică, Gastronomie moleculară, Mentenanța echipamentelor agro-alimentare
 Domenii de cercetare aplicată  Agricultură, sănătate şi biotehnologii de procesare produse alimentare vegetale şi animaliere  Agricultură ecologică şi biologică, Siguranță şi Securitate Alimentară, Valorificarea biodiversității, Optimizări şi soluții tehnice pe tipuri de mecanisme şi echipamente
 Cercetare aplicată pentru următoarele tipuri de industrii şi activități de producție:  industria alimentară, industrii ale producției vegetale, industrii ale producției animale, industrii ale producției culinare, domeniul maşinilor agricole şi al instalațiilor şi utilajelor din industria alimentară  Industria alimentelor funcționale (bioalimente, alimente sanogene, suplimente, adaosuri, energizante etc.), Industrii tip ”plafar” ,
Industrii ale alimentelor compozite (haute cuisine, catering etc.)
Industrii fitofarmaceutice,
Industrii fitocosmetice,
Industrii de reconstrucție ecologică (biodegradarea deşeurilor, depoluare, combatere biologică etc.),
Industrii agricole - maşini şi instalații,
Industrii alimentare - maşini şi instalații

4. Fluxul de cercetare şi managerial în Lab. 10 - Centrul EBIOTEFA

Urmare a acestei activități complexe s-a structurat, conceptual şi operațional, următorul flux tehnic necesar activității de cercetare conform obiectivelor prestabilite:

 CENTRUL DE CERCETĂRI EBIOTEFA FAZA TEHNOLOGICĂ A FLUXULUI DE CERCETARE
 1. Sistemul de uscare - prin Uscător automat controlat de calculator
 2. Sistemul de sterilizare - prin Lămpi bactericide
 3. Sistemul de mărunțire - prin Moară laborator / măcinare cu site variabile
 4. Sistem extracție liposolubile - prin Extractor cu gaze la presiuni subcritice FC100
 5. Sistem producere şi utilizare apa cu pH variabil - Aparat de obținere a unor soluții hidroalcoolice acide sau bazice)
 6. Sistem extracție hidrosolubile - prin Extracor TIMATIC
 7. Sistem filtrare a extractelor - în achiziție
8. Sistemul de analiza primară - aparatura laborator analize fizico-chimice
9. Sistemul de ambalare a extractelor - în achiziție

10. Sistemul de depozitare emifabricate şi finite - dulapuri standard și frigorific

Cercetările sunt axate pe studiul ALIMENTELOR PROIECTATE în baza eco-biotehnologiilor, şi anume cele din grupa alimentelor compozite (produse culinare) şi a alimentelor inovative (produse gastronomice inteligente, alimente fucționale, nutraceutice).

Este vizată valorificarea biodiversității (în prima fază, cea de orgine vegetală), prin metode biologice şi biotehnice, prin extracte şi analize aprofundate, dar şi prin procese tehnologice tradiționale nepoluante şi nedistructive din domeniul agro-alimentar.

Sunt abordate problematicile privind randamentul şi mentenanța utilajelor şi instalațiilor specifice domeniului agro-alimentar.

Realizarea programelor de cercetare se bazează pe o infrastructură şi logistică de generații recente, ca de exemplu o linie de uscare asistată de calculator, cu un sistem de captare în substrat uleios a unor substanțe volatile şi o line de extracție la presiuni subcritice a substanțelor biologic active liposolubile, în corelație cu extracția substanțelor hidrosolubile, din resursele vegetale.

5. Activități specifice centrului EBIOTEFA

5.1 Activități de prestări servicii

Perfecționarea metodelor de extracție a substanțelor bioactive din materii prime vegetale în vederea valorificării superioare a acestora au avut în vedere extracții ale substanțelor bioactive liposolubile şi uleiurilor esențiale din lavandă, cătină, miez de nucă, muguri de pin, iarbă de sunătoare etc.; epuizatele rezultate după extracția în fluide subcritice (delipoilizate) au fost procesate în continuare prin extracția în solvenți lichizi sub presiune (folosind extractorul TIMATIC) pentru extracția substanțelor bioactive hidrosolubile; prin colaborare cu alți parteneri s-a încercat şi extracția substanțelor bioactive din Pleurotus Ostreatus, pentru realizarea de suplimente alimentare cu potențial antidiabetic. În perspectivă, prin accesarea altor proiecte, după analiza extractelor realizate prin metodele menționate se poate trece la proiectarea unor suplimente alimentare pe baza extractelor standardizate în anumite substanțe bioactive (şi brevetarea metodelor de obținere şi a compoziției acestora) cu recomandări pentru ameliorarea unor afecțiuni ale stării de sănătate.

În acest context, se pot menționa la modul general, următoarele tipuri de activități de prestări servicii ce se pot realiza în cadrul centrului: Tehnologii de obținere bioalimente / Proiectare şi certificare de procese şi echipamente în agro-turism / Studii de managementul calității în alimentație şi turism / Studii privind controlul analizei mecanice a resurselor vegetale / Analize privind umiditatea produselor vegetale ş.a.

5.2 Activități conexe

(a) Studiul unor plante adventive devenite invazive cu influiență puternic negativă asupra biodiversității, în vederea valorificării lor în industria alimentară, farmaceutică și cosmetică etc., urmărind posibilitățile de extracție a unor compuși antioxidanți valoroși ce pot fi încorporați în alimente funcționale, suplimente alimentare cu rol în prevenirea efectelor negative produse de radicalii liberi.

(b) - Studii și cercetări de montanologie și de biodiversitate prin colaborarea cu Academia Română / INCE - Institutul Național de Cercetări Economice. Rezultatele cercetării sunt publicate în ISI Thomson Procedia Economics and Finances prin participarea în cadrul INCE la Conferințele internaționale ESPERA precum și publicarea în Revistă de Montanologie a lucrărilor de la Conferințele de Cercetări Montanologice.

(c) Organizarea de seminarii şi workshopuri în cadrul ICDT (Deschiderea oficială a punctului de lucru EHEDG România - 31 martie 2017) sau în cadrul conferințelor unor parteneri tradiționali (seminarul: Biofilmele în igienă şi sanitație - Strategii de control, în cadrul conferinței AGRILIFE, USAMV Bucureşti 9 iunie 2017)

5.3. Activități prin contracte cu terți

În diverse faze de negociere, Centrul de cercetare 06 EBIOTEFA realizează pentru terți activități de cercetare de excelență pentru creşterea calității vieții, de certificare şi omologare pe direcția bioproceselor agro-alimentare şi de prototipare şi realizare de produse high-tech de tipul adaosurilor alimentare, bioalimentelor, nutraceuticelor, nutrienților alimentari sanogeni, precum şi a echipamentelor aferente. Se urmăreşte transferul tehnologic prin aplicarea unor biotehnologii ecologice pentru valorificarea resurselor naturale şi realizarea de bioproduse agro-alimentare şi din resurse ale pădurii. - certificarea şi omologarea bioproceselor şi bioproduselor privind calitatea nutritivă, biologică şi toxicologică a alimentelor şi suplimentelor nutritive, precum şi a sistemelor de management şi servicii;

În colaborare cu Academia Română, prin punctul de lucru din Universitatea Transilvania din Braşov de la ICDT/Centrul EBIOTEFA se derulează participarea la proiectul CE-MONT al INCE/Academia Română de înființate a Institutului de Cerecetări în Economia Montană de la Vatra Dornei, precum și la propunerea unor proiecte polivalente și multinaționale pentru reconstrucția capitalului teritorial în zonele fragile: Munții Carpați, respectiv Dunăre - Delta (Proiect SUERD).

Activitatea de cercetare este sintetizată periodic prin manifestări academice proprii sau prin participare la conferințe, seminarii, work-shop-uri etc. pe tematica direcției de cercetare.

5.4. Activitate publicistică

Rezultatele cercetării pentru Centrul EBIOTEFA sunt diseminate prin revista de specialitate proprie, şi anume Journal of EcoAgriTourism ISSN 1844–8577, autorizată CNCSIS, fiind indexată în baze de date internaționale (CAB Abstracts sau Global Health, EBSCO). http://jeat.rosita.ro

Coordonator centrul de cercetare EBIOTEFA
Prof. univ. dr. hab. ing. Liviu GACEU